Horoscopul zilnic de azi Berbec (21 martie – 20 aprilie)
Unde apari tu, lucrurile se liniştesc ca prin farmec, de aceea vei vedea în ochii multora un soi de bucurie sau de relaxare atunci când te văd. Eşti factorul de echilibru în medii tensionate, eşti garanţia că lucrurile vor merge într-o direcţie bună imediat ce vei pune şi tu umărul la acţiunile care vă ţin laolaltă.
Eşti apreciat pentru ceea ce ştii să faci, pentru ceea ce eşti, şi cum să nu te simţi bine într-un spaţiu în care toată lumea te priveşte cu simpatie, recunoscându-ţi astfel valoarea.
Horoscopul zilnic de azi Taur (21 aprilie – 21 mai)
Ai în faţa ta o persoană care inspiră respect, prestanţă, superioritate şi încerci cumva să-i calci pe urme. E un exemplu pentru tine, un model de moralitate şi seriozitate, şi de fapt chiar îi semeni în mare măsură. Şi el se comportă exemplar, ca şi tine, şi el luptă pentru adevăr, ca şi tine,
şi el se bazează numai pe mijloacele cele mai corecte pentru a-şi demonstra valoarea, ca şi tine, deci ai de ce să fii mândru, de vreme ce observi în cel din faţa toate calităţile tale. E o oglindă vie a propriilor tale însuşiri, deci motivele tale de satisfacţie ar trebui să crească: nu eşti cu nimic mai prejos faţă de omul demn de toată lauda din faţa ta.
Horoscopul zilnic de azi Gemeni (22 mai – 21 iunie)
Vorbeşti cu cei din familie despre unele schimbări pe care ai dori să le faci şi de care vor beneficia cu toţii, dacă vor contribui cu aceeaşi pasiune. Ţie îţi place cum sună perspectivele spre care îţi îndrepţi acum energia şi reuşeşti să-i motivezi şi pe cei dragi în egală măsură ca să participaţi cu toţii, cot la cot, la succesul visat.
E un proces de durată, rezultatele nu se vor arăta peste noapte, ca atare contează fiecare decizie, fiecare pas, fiecare etapă în care tu şi ceilalţi membri ai familiei vă implicaţi cu încredere deplină. Clădiţi pas cu pas, laolaltă, un drum nou de-a dreptul promiţător, dar deloc simplu.
Horoscopul zilnic de azi Rac (22 iunie – 22 iulie)
Te simţeai blocat într-o stare de lucruri care nu mai aducea nimic nou. Interesul tău scăzuse simţitor şi nu mai depuneai nici un efort pentru a depăşi acel hop. Dar iată că surprizele bune apar de unde nici nu te aştepţi şi-ţi reaprind dorinţa de a trece la pasul următor.
Chiar dacă unele lucruri bat pasul pe loc şi nu dau semne că ar mai duce într-o direcţie bună, nu renunţa şi continuă să lupţi. Condiţiile nu sunt întotdeauna favorabile unui progres continuu, ci mai vin şi perioade de platou în care totul trenează. Dar o scânteie tot apare de undeva şi reaprinde focul ce pune iar în funcţiune maşinăria.
Horoscopul zilnic de azi Leu (23 iulie – 22 august)
Nu poţi sta degeaba azi, ai multe de făcut şi ai şi starea necesară pentru a te concentra eficient la o activitate cu un consum mare de efort intelectual. Nu te sperie nici cărţile cu sute de pagini, nici cantităţile uriaşe de informaţie de acumulat peste noapte,
pentru că ai o capacitate de învăţare de invidiat, numai că de data aceasta eşti prins într-un moment de epuizare nervoasă când randamentul tău e ceva mai scăzut, de aceea şi efortul tău e mai mare pentru a ţine minte cifre, date, informaţii complexe.
Horoscopul zilnic de azi Fecioara (23 august – 21 septembrie)
Nu poţi trece peste o situaţie neplăcută care te-a afectat în ultima vreme şi pe care, vrei – nu vrei, o tot readuci la lumină deşi credeai că e deja de domeniul trecutului. Poate nu ar fi bine să zgândăreşti răni ce s-au închis sau să treci în revistă doar eşecurile recente,
ci să faci un efort să închizi acel sipet cu amintiri neplăcute. Bilanţul de acum trebuie să cuprindă doar reuşitele cu care te mândreşti, pentru că de sacrificii şi nemulţumiri e timp şi altădată.