Horoscopul zilei de 30 Ianuarie 2020

Horoscopul zilnic de azi Berbec (21 martie – 20 aprilie)

E clar ca cel mai bun lucru pe care-l poti face astazi este sa te detasezi de contextul tuturor problemelor si sa adopti rolul de observator al evenimentelor, adica sa incerci sa privesti, fara implicare emotionala, la tot ce se petrece in viata ta. In acest fel, aproape fara sa misti un deget, lucrurile se pot aseza foarte frumos, mai ales sub aspect profesional. In afara de asta, vei fi surprins de solutiile care vin, de informatiile foarte utile care ajung la tine si de ajutorul neasteptat pe care il primesti.

Horoscopul zilnic de azi Taur (21 aprilie – 21 mai)

Cu ajutorul unui prieten sau a unei noi cunostinte, poti capata o cu totul noua perspectiva asupra viitorului sau asupra unui proiect. Pe de alta parte, fiind o zi foarte importanta din punct de vedere social, e bine sa fii receptiv la orice invitatie primita, fie ca este vorba despre un eveniment sau o cina cu prietenii. Nu se stie cine aude ideile pe care le impartasesti, intr-un context mai larg, si e inspirat sa ti se alature intr-un proiect. Oricum, ai noroc de sprijin si sustinere, in aceasta perioada, asa ca profita de asta.

Horoscopul zilnic de azi Gemeni (22 mai – 21 iunie)

O zi minunata pentru cariera. Astazi, iti poate iesi in cale o oportunitatea foarte frumoasa, de afirmare, ascensiune, dezvoltare profesionala. O propunere interesanta din partea unui sef sau a unui colaborator poate deschide, in acelasi timp, noi culoare de castig financiar. Mai ales ca te afli intr-o perioada favorabila discutiilor, negocierilor, caderilor la pace. Esti mult mai intelept, echilibrat emotional si dispus sa gasesti o cale de mijloc in toate.

Horoscopul zilnic de azi Rac (22 iunie – 22 iulie)

O veste frumoasa, neasteptata, poate sosi de departe, chiar din strainatate, si poate aseza un parteneriat pe un fagas stabil, de anvergura. Este o zi a surprizelor, in ce priveste calatoriile lungi, actele oficiale, examenele. Lucrurile par sa se schimbe de la o ora la alta, in favoarea ta. Asa ca, e bine sa lasi la o parte orice fel de asteptare si sa permiti sa intre noul in viata ta, sa te lasi surprins, dus de val. Atfel, vei avea multe motive de bucurie.

Horoscopul zilnic de azi Leu (23 iulie – 22 august)

Te afli in una dintre cele mai frumoase perioade din acest an, cu privire la segmentul financiar, dar si cel care vizeaza latura spirituala. Ai noroc in toate demersurile financiare, mai ales in cele care tin de banii altora, la care acum ai acces foarte usor. Pori primi daruri, poti beneficia de tot felul de favoruri sau poti fi recomandat undeva, ca profesionist si om de nadejde. Unele fonduri se pot debloca, poti obtine sponsorizari sau poti primi prime/bonusuri/recompense. Pe de alta parte, pentru cei interesati de dezvoltare personala si spirituala, este momentul marilor revelatii cu privire la atitudinea fata de parteneriate in general si la unele blocaje care exista din acest punct de vedere.

Horoscopul zilnic de azi Fecioara (23 august – 21 septembrie)

Luna in Pesti activeaza zona parteneriatelor si a imaginii pe care o proiectezi in societate. Prin urmare, astazi poti asista la schimbari surprinzatoare si intorsaturi de situatie, din acest punct de vedere. Toate par sa fie favorabile, atata vreme cat esti deschis la nou. Este momentul sa-ti reinventezi o relatie (de cuplu sau de afaceri), sa aduci sau sa permiti ceva nou acolo. Primirea unei propuneri inedite de colaborare este, de asemenea, posibila.

Horoscopul zilnic de azi Balanta (22 septembrie – 22 octombrie)

Ziua de astazi te provoaca sa schimbi ceva la locul de munca, in metoda de lucru sau in atitudinea ta fata de echipa cu care cooperezi. E nevoie sa fii deschis la ideile ingenioase care-ti sunt impartasite, chiar daca nu seamana cu nimic din ceea ce stiai deja. Schimbarile din aceasta perioada iti prind foarte bine. Aduc un suflu nou, deci te ajuta sa iesi din rutina. Pentru Balantele care-si cauta un loc de munca sau vor ceva nou in viata lor, aceste zile aduc sanse minunate.

Horoscopul zilnic de azi Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

O zi minunata pentru a celebra iubirea, pentru a-ti deschide inima si a-ti declara sentimentele. Astazi, pur si simplu e nevoie sa renunti la limite, inhibitii, temeri, si sa te exprimi liber, asumandu-ti riscurile aferente, daca e cazul. Creativitatea este imensa, asa ca ziua este favorabila si proiectelor de anvergura, care se vor originale si inedite. Dragostea la prima vedere este si ea posibila.

Horoscopul zilnic de azi Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Sufletul tau simte o imensa nevoie de libertate, iar ca sa-i vii in intampinare, astazi poti sa rupi legatura cu trecutul, acceptand si iertand o serie de experiente care te-au marcat, indiferent in ce context au aparut. Iti este mult mai usor ca altadata sa te eliberezi de frustrari, temeri si inhibitii. Pe de alta parte, astazi poti primi o vizita suprinzatore de la cineva drag, sau poti primi vesti neasteptate, dar placute, de la o ruda.

Horoscopul zilnic de azi Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Luna in Pesti, in zona comunicarii, aduce multa efervescenta in relatiile tale si in exprimare, te face mult mai deschis, receptiv la nou, si chiar putin nonconformist, chiar daca nu-ti sta in obicei. Este o zi si o perioada frumoasa, in care iti poti face noi cunostinte, in care iesi mai mult si ai mai mult umor si optimism. Tratezi totul cu mai multa lejeritate, asa ca nu e exclus ca o poveste de iubire sa se teasa pe neasteptate.

Horoscopul zilnic de azi Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

O zi exceptionala, din punct de vedere financiar. De altfel, te afli intr-o perioada favorabila oricarui demers legat de o afacere, fie ca este vorba despre un nou inceput, sau de dezvoltare si extindere. Apar contracte noi, propuneri interesante, si totul parca se leaga mult mai usor si frumos decat pana acum. Asa ca fii dispus sa iti valorifici calitatile si ideile, fara a fi modest.

Horoscopul zilnic de azi Pești (19 februarie – 20 martie)

Aceasta perioada este, pentru tine, ca o revenire la viata. Te bucuri mai mult de tot ce ai in viata ta, ai mai mult entuziasm si mai mult curaj sa faci lucruri pe care ti le doresti. Simti nevoia unor schimbari, chiar si numai de atitudine in raport cu mediul exterior si cu apropiatii. Sfatul meu este, pe de o parte sa eviti orice exces si orice extravaganta, iar pe de alta parte, sa fii dispus sa impartasesti celorlalti opiniile, ideile si intentiile tale. Nu se stie de unde sare iepurele…norocos!

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Horoscopul zilei: 28 septembrie 2020

O zi cu veşti bune. O să putem repara nişte relaţii care se deterioraseră în ...