Horoscopul zilei de 2 Mai 2020

Horoscopul zilnic de azi Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Nu te lăsa oprit din elan de un hop neimportant, căruia ai tendinţa de a-i acorda mai multă atenţie decât merită. E doar o probă în drumul tău către scopul cel mare, prin care poţi demonstra cât de hotărât eşti să treci peste toate, câtă ambiţie ai, cât de capabil eşti să construieşti un întreg edificiu, chiar dacă fiecare etapă nouă vine cu piedici de trecut. Din toate ai de învăţat, dar mai ales descoperi ce personalitate complexă eşti, câte instrumente ai la dispoziţie, câte ştii să faci, ca atare scoate de la naftalină zestrea cu care ai fost dotat din naştere. Spune clar ce ştii, ce poţi, ce vrei şi treci la fapte!

Horoscopul zilnic de azi Taur (21 aprilie – 21 mai)

Aveai o mare speranţă în suflet şi nu mai credeai că ea se va materializa vreodată, dar iată că întotdeauna merită să visezi, pentru că, mai devreme sau mai târziu, visele tale prind contur şi devin realitate. Acelaşi lucru simţi şi azi, când ceva ce ai dorit de multă vreme, un vis pe care aproape că l-ai uitat, se concretizează sub ochii tăi, spre marea ta fericire. Niciodată nu trebuie să renunţi să speri şi să visezi ceva anume, chiar dacă pare imposibil de atins, pentru că vin momente, ca cele de azi, când ţi se oferă pe tavă exact ceea ce doreai!

Horoscopul zilnic de azi Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Un mic drăcuşor te îmboldeşte să spui lucruri care nu te caracterizează şi pe care s-ar putea să le regreţi mai târziu. Rezistă acestei ispite negative, pentru că nu e genul tău să fii răutăcios sau să arunci vorbe grele în spatele altora, fără să le merite. Poţi descoperi efectele nefaste ale intervenţiei unui inamic asupra ta şi, în loc să ierţi şi să tolerezi, aşa cum faci de obicei, eşti gata să întorci armele. Poate vei avea câştig de cauză, în cele din urmă, pentru că te prinde într-un moment agresiv în care îţi canalizezi toată energia spre un singur scop: răzbunarea.

Horoscopul zilnic de azi Rac (22 iunie – 22 iulie)

Încearcă să nu cheltuieşti azi nici un ban, pentru că şi cea mai mică investiţie (nu neapărat necesară) poate dezechilibra bugetul şi aşa şubred. Resimţi chiar un blocaj financiar, pentru că ar putea apărea şansa unei afaceri sau a unei achiziţii tentante, dar când numeri câţi bani ai în portofel, rezultatul te cam dezarmează. Rezistă ispitelor financiare, pentru că nu stai tocmai bine cu banii acum şi ţi-ai putea crea singur probleme! Ţine banii la saltea măcar azi, pentru că îţi vei mulţumi singur mai târziu că ai fost precaut şi ţi-ai înfrânat dorinţele.

Horoscopul zilnic de azi Leu (23 iulie – 22 august)

Ai multe de făcut, dar nu reuşeşti deloc să te înţelegi cu cei cu lumea. Apar conflicte de la orice fleac, pentru că ai alt mod de a te implica în sarcinile asumate. Eşti iritat de atitudinea celor din jur, pentru că unii critică ce faci tu, alţii îţi pun beţe în roate, deci, orice ai face, mereu se găseşte cineva care să comenteze negativ faptele tale. Ar fi bine să nu ţii cont de nimeni şi să-ţi vezi de treaba ta, fără să te laşi oprit din drum, fiindcă unii nu ştiu altceva decât să taie cheful altora cu critici şi răutăţi.

Horoscopul zilnic de azi Fecioara (23 august – 21 septembrie)

Fă ceva să te debarasezi odată de acea amintire urâtă care îţi tot revine în minte iar şi iar! Nu îţi prieşte, are numai efecte negative asupra ta şi practic te ţine blocat în trecut într-o zonă nefastă. De tine depinde să ştergi acea restanţă, fie că e vorba de o relaţie eşuată pe care trebuie s-o scoţi din viaţa ta, de o eroare de demult care încă îţi strică imaginea sau de un conflict care revine în actualitate din când în când, atât cât să ţi se ridice tensiunea. Cu un efort de voinţă, poţi scăpa de acea ghiulea pe care o tot tragi după tine!

Horoscopul zilnic de azi Balanta (22 septembrie – 22 octombrie)

Iubirea este cel mai frumos plan al acestei zile, deoarece partenerul te înconjoară cu gesturi de afecţiune dintre cele mai tandre şi mai calde. E o plăcere să fii răsfăţat aşa şi te bucuri de tot ce primeşti cu un dram de egoism, preferând doar să te încarci din iubirea sa, fără a oferi la fel de multe în schimb. Cel drag te cunoaşte şi te înţelege foarte bine, deci nu va privi comoditatea ta ca pe un defect, ci va oferi necondiţionat, pentru că ştie că ai nevoie de iubirea sa la cote maxime. Altădată vei fi tu cel care va oferi cel mai mult, dar azi preferi doar să primeşti!

Horoscopul zilnic de azi Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Intri azi in contact cu o persoană arogantă, care nu-şi mai încape în piele de atâta importanţă de sine, iar tu trebuie să-i tolerezi capriciile. O faci cu enormă îngăduinţă, deşi nici ţie nu-ţi vine a crede cât de calm poţi rămâne la aberaţiile sale, dar consideri că e un sacrificiu folositor pentru a-ţi atinge scopurile. Sunt momente când accepţi şi locul doi, şi umilinţa, şi prostia umană, şi răutăţile nemeritate, pentru că ele sunt teste de încercare a răbdării tale şi a capacităţii tale de a face compromisuri. Toate vor conta în final şi vei ajunge acolo unde meriţi, deci suportă şi tu cât se poate!

Horoscopul zilnic de azi Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Ai sufletul împovărat de sentimente greu de exprimat. Parcă ceva lipseşte pentru a putea spune că eşti fericit şi ţi se citeşte pe chip suferinţa. Norocul tău vine prin intermediul unei persoane dragi care îţi arată prin gesturile sale de afecţiune cât de mult te iubeşte şi încearcă să-ţi abată gândul de la problemele tale. Nu are rost să-l oboseşti cu necazurile tale, deci acceptă propunerile sale de a te ocupa şi de altceva, mult mai plăcut.

Horoscopul zilnic de azi Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

A venit vremea să treci la fapte, deci să depăşeşti faza detaliatelor planuri teoretice, a adunării de informaţii, a studiului aprofundat, pentru că acum deţii toate mijloacele concrete de a-ţi pune ideile în aplicare. Toate vor merge ca pe roate pentru că ştii exact pe ce te bazezi, ai informaţiile cele mai eficiente şi poate te bazezi şi pe unele experienţe mai vechi care au dat roade de minune. Nu te crampona de fleacuri, de detalii, de cifre, pentru că sunt hopuri banale într-un proiect măreţ care evoluează excelent. Contează ţinta finală, concentrează-te asupra ei!

Horoscopul zilnic de azi Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Când eşti cu un pas înaintea altora, fii sigur că încep să apară invidiile şi atacurile nemeritate la adresa ta. Întotdeauna se va găsi cineva care să te critice şi să aibă ceva de comentat cu privire la valoarea ta, dar tu trebuie să devii imun la săgeţile lor răutăcioase şi să-ţi urmezi calea cu încredere. Mai bine ai fi mândru de faptul că prin aceste atacuri practic ţi se recunoaşte valoarea şi supremaţia, pentru că, dacă nu ai fi mai bun ca ei, nimeni nu ar avea nimic împotriva ta. Mulţi vor să fie în locul tău şi, pentru că nu au resursele potrivite pentru a te întrece, preferă să te critice pe la spate, cu vorbe dure. Ei şi? Cine-i aude?

Horoscopul zilnic de azi Pești (19 februarie – 20 martie)

Orice activitate intelectuală ţi se potriveşte de minune, pentru că mintea îţi merge brici şi vii întotdeauna cu cele mai potrivite soluţii. Ai răspuns la orice întrebare, rezolvare la orice problemă şi informaţia potrivită pentru orice situaţie, ca atare multă lume te va căuta acum pentru a te întreba câte-n lună şi-n stele. Poţi excela în arta conversaţiei sau în domenii în care cuvântul este primordial: presă, vânzări, învăţământ, consultanţă, pentru că manevrezi perfect instrumentele cheie din aceste planuri: memorie bună, exprimare concisă, soluţii eficiente.

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Horoscop zilnic, miercuri, 21 octombrie 2020

Nişte lucruri ies la iveală şi o să ştim ce e cel mai bine pentru ...