Astrologul Nicoleta Svârlefus a realizat horoscopul iubirii pe site-ul astrocafe.ro. Iată cum stă fiecare zodie la acest capitol.
BERBEC
„Dragoste ca un foc de artificii”
Iubește competiția și provocǎrile. Îi place sǎ savureze gustul victoriei, deci trebuie lǎsat sǎ cucereascǎ, sǎ facǎ el primul pas. Asta nu înseamnǎ cǎ îi place sǎ câștige ușor. Pentru un Berbec, cu cât concurența este mai acerbǎ și cu cât pare mai greu, cu atât este mai stimulat sǎ intre în joc.
Odatǎ intrat într-o relație, Berbecul are foarte multe așteptǎri de la persoana iubitǎ și nu se sfiește sǎ le exprime foarte clar. Vrea toatǎ atenția și nu acceptǎ nici în ruptul capului infidelitatea partenerului. Asta nu înseamnǎ cǎ oferǎ în schimb aceleași lucruri.
Pe de altǎ parte, relația cu acest nativ nu poate intra niciodatǎ în rutinǎ, pentru cǎ va face tot posibilul sǎ pǎstreze flacǎra pasiunii vie. Se cǎsǎtorește spontan, fǎrǎ prea multe planuri fǎcute dinainte și fǎrǎ sǎ premediteze evenimentul. El face pur și simplu ce și când simte. Totuși, din clipa în care a spus „da”, face tot posibilul sǎ-și sprijine partenerul și este foarte devotat familiei.
TAUR
„Campionul longevitǎții în relații”
Taurul iubește mai mult decât orice pe lumea asta, stabilitatea și siguranța. Iubirea pe care o manifestă este predominant fizicǎ, senzualǎ. Investește cu greu încredere și sentimente în cineva, dar când o face, poate fi pentru toatǎ viața. În mod sigur nu este persoana lângǎ care sǎ simțiți gustul aventurii sau sǎ ai parte de focuri de artificii, dar poți fi sigur cǎ sentimentele tale sunt încredințate cui trebuie.
Taurul se urnește greu în toate domeniile vieții, deci și în dragoste. Are nevoie sǎ se asigure cǎ meritǎ sǎ se implice emoțional și fuge de flirturi sau conjuncturi frivole. Dacǎ totuși ai reușit sǎ cucerești inima unui Taur, probabil cǎ dupǎ o perioadǎ destul de scurtǎ de timp, relația va intra într-o normalitate vecinǎ cu rutina.
Cǎsǎtoria nu-l sperie câtuși de puțin, dacǎ simte cǎ a gǎsit persoana potrivitǎ.
Şi cum nu-i plac schimbǎrile și nici conflictele, va face tot posibilul sǎ pǎstreze cǎsnicia, chiar și atunci când acest lucru pare imposibil.
GEMENII
„Dragoste jucǎușǎ, dar inteligentǎ”
Acest nativ este destul de sensibil, contrar aparențelor. Cauta partenerul perfect și se poate întâmpla sǎ sufere foarte mult atunci când nu-l gǎsește sau când constatǎ cǎ s-a înșelat.
Pentru orice nativ Gemeni, este foarte importantǎ comunicarea, rezonanța mentalǎ. Dacǎ vrei sǎ-l cucerești sau sǎ-i stârnești interesul, trebuie sǎ fii înzestrat în primul rând cu simțul umorului, cu inteligențǎ, curiozitate și mobilitate verbalǎ. Nu poate concepe o relație fǎrǎ comunicare sau fǎrǎ mișcare. Şi nu va accepta niciodatǎ sǎ stea legat de casǎ sau de tine, oricât de mult te-ar iubi. Are nevoie sǎ fie mereu în mișcare, sǎ exploreze noi spații și medii, sǎ cerceteze, sǎ se documenteze, chiar sǎ flirteze. Dacǎ ești dispus sǎ-i ții isonul, cu atât mai bine. Dacǎ nu, lasǎ-i spațiu sǎ se manifeste. Funcționeazǎ dupǎ pincipiul „ține-mǎ strâns și mǎ vei pierde, lasǎ-mǎ liber și voi fi al tǎu”.
Cǎsǎtoria nu este o decizie ușoarǎ pentru acest nativ independent și liber.
RAC
„Dragoste tradiționalǎ și atașament față de familie”
Nicio altǎ zodie nu dǎ dovadǎ de mai multǎ sensibilitate și mai mult romantism, decât Racul. Are nevoie de dragoste și protecție, ca de aer. În egalǎ mǎsurǎ, îi place sǎ fie ca o cloșcǎ cu partenerul. Dar asta numai dupǎ ce i-ai pǎtruns în inimǎ. Pentru cǎ Racul este „dur în exterior și sensibil în interior”, uneori e greu de intuit de la început.
Abia dupǎ ce se convinge cǎ ții la aceleași valori, cǎ ești o persoanǎ de încredere, cǎ vrei o relație stabilǎ și îți iubesti familia, este dispus sǎ renunțe la masca de protecție și sǎ te lase sǎ intri în sufletul lui. Iar apoi, te poți baza pe el pânǎ la capǎt, pentru cǎ îți va oferi totul și te va face sǎ te simți cel mai iubit om de pe planeta.
E de la sine înțeles cǎ iubește ideea de familie, deci și de cǎsǎtorie. Mai ales dacǎ iubește, nu ezitǎ sǎ meargă cu tine la altar. Iar odatǎ pasul fǎcut, va face tot posibilul sǎ rǎmânǎ lângǎ tine.
LEU
„Dragoste strălucitoare”
Vrei sǎ atragi privirea unui Leu? Atunci strǎlucește! Da, pur și simplu strǎlucește, remarcǎ-te prin ceva, fii elegant, rafinat, ieșit din tipare! Îmbracǎ-te modern și, mai ales, fii manierat! Impresioneazǎ prin inteligențǎ! Dacǎ ți se pare greu sau inutil, atunci Leul nu e de tine. Pentru cǎ nu-și va mentine privirea asupra oricui. Pur și simplu nu-și va pierde timpul. Dar dacǎ ai reușit sǎ-l impresionezi, sǎ-l miști, sǎ-l inspiri, al tǎu este. Odatǎ câștigat, acest nativ merge cu tine pânǎ în pânzele albe. Dar nu uita sǎ-i dai porția zilnicǎ de laude și aprecieri. Altfel, își pierde interesul.
Leul este poate cel mai devotat partener, în sensul cǎ știe sǎ sprijine, sǎ fie co-echipier (chiar dacǎ de fapt el conduce), sǎ molipseascǎ de optimism și bucurie de viațǎ, sǎ te învețe atitudinea care atrage bunǎstarea.
Dacǎ e îndrǎgostit, nu stǎ prea mult pe gânduri pânǎ sǎ spunǎ „da”. Uneori chiar se grǎbește.
FECIOARA
„Dragoste calculatǎ”
Semn analitic, perfecționist și logic, Fecioara poate sǎ aștepte mulți ani pânǎ când sǎ fie sigurǎ cǎ și-a gǎsit jumǎtatea. Acest nativ nu acceptǎ pe oricine în viața lui. Ca sǎ-l cucerești, trebuie mai întâi sǎ-l impresionezi prin aspectul exterior îngrijit și o igienǎ impecabilǎ. Ţine foarte mult la detalii precum manichiura sau lustrul pantofilor.
Însǎ odatǎ ce ai trecut acest test, ai șanse mari sǎ fii acceptat ca potențial partener. Fecioara are nevoie de asemenea sǎ-i dovedești onestitatea, rǎbdarea și sinceritatea. Dacǎ și acest test a fost trecut cu brio, poți avea o relație ca la carte, cu condiția sǎ-i mai treci cu vedere cicǎlelile necontenite și criticile ascuțite. De asemenea, nu te aștepta sǎ te laude prea des, pentru cǎ nu o va face. E mai degrabǎ atentǎ la ce nu e bine, ce e greșit și trebuie schimbat, reparat.
Dacǎ ai convins o Fecioarǎ sǎ se prezinte la starea civilǎ, poți fi sigur cǎ-ți va fi dedicatǎ în totalitate, pânǎ la capǎt.