Horoscop Săptămânal 30 Noiembrie- 6 Decembrie 2020

Saptamana aceasta se va desfasura sub influenta Lunii Pline ce va avea loc in dimineata zilei de luni. De aceasta data, Luna Plina este insotita si de o eclipsa in semnul zodiei Gemeni.

Mercur, intra si el alaturi de Soare in semnul Sagetatorului  accentuand perfectionarea cunostintelor, comunicarea la distanta, schimburile comerciale internationale (la nivel privat sau de stat), calatoriile lugi dar si dezbateri ce tin de religie sau legislatie.

Activarea acestei zodii prin prezența celor două planete poate aduce o doză de optimism și speranță, de simț al umorului, o deschidere mai mare pentru a judeca niște situații în ansamblul lor.

Dacă este vorba despre cele din categoria dragoste, acestea se pot baza mai ales pe aspectul fizic, pe atracție sexuală, sau pur și simplu pe dorința puternică de a iubi și a fi iubit, indiferent de alte considerente, fiind destul de crescută (la modul general) disponibilitatea pentru relații ascunse bazate exclusiv pe satisfacerea dorințelor carnale.

Asta nu-nseamnă că toate relațiile începute acum vor fi așa, pentru că depinde și de predispozițiile relaționale native. Pot fi și dintre cei pentru care totul se-nfiripă ca-ntr-un vis frumos, sau ca-ntr-o poveste.

 

Berbec:
Pe perioada cât durează efectul eclipsei de Lună unii ar putea simți trecator teamă pentru situația unui frate sau rudă apropiată, vecin, prieten bun, ori nesiguranța din cauza apropierii ocazionale de anumiți oameni cu care interacționează întâmplător sau în timpul deplasărilor. …

Sau află o noutate care-i dă un pic peste cap. Orice faceți pentru a vă lărgi orizontul de cunoaștere sau a va deschide mintea va poate fi de folos: să citiți, să studiați ceva, să “călătoriți” cu mintea. De asemenea relațiile cu rude ale soțului/soției, cu nepoții (dacă aveți) pot căpăta mai multa importanță. Atenție cum gestionați valorile familiei!

 

Taur:
Axa pe care se produce eclipsa de Lună are de-a face pentru voi cu valorile personale și ale familiei, chestiuni în legătură cu care este posibil să apară momente de nesiguranță: “voi avea suficienți bani să?…”, “mi se va micșora venitul în perioada următoare?”, “să pastrez sau nu cutare moștenire?”, sau “va rezista corpul meu dacă mă îmbolnăvesc?”

Sunt întrebări firești pentru multă lume, dar care nu trebuie sa devină obsesive. Dacă munciți, indiferent ce, chiar dacă poate ce faceți acum nu vi se potrivește “mănușă”, și dacă mențineți lângă voi relațiile valoroase, veți putea trece cu bine de perioadele grele.

 

Gemeni:
Luna plină în zodia voastră ar putea marca pentru unii finalul sau apogeul unor situatii cu care s-au “luptat” în ultimul timp, legate ori de propria ocupație, de sănătate ori de un parteneriat (de viață, de afaceri, relație ce implică justiția). Din cauza eclipsei probabil că puteți simti oarecare lipsă de control, de putere, nesiguranță dacă aveți lângă voi persoana potrivită, dacă faceți munca pentru care sunteți făcuți, dacă sunteți sau nu sănătoși.

În acele momente poate nu vă dați seama, dar aveți pe deplin putere să mergeți mai departe întâi si-ntâi daca vă “păziți pielea”, dacă sunteți selectivi privind oamenii de lângă voi și dacă vă faceți bine treaba acolo unde sunteți acum.

 

Rac:
Pentru că în general simțiți mai intens influența fazelor lunii și sunteți mai impresionabili, încercați să nu vă pierdeți cu firea dacă aveți momente de teamă, panică, nesiguranță privind sănătatea sau relațiile de muncă. Atâta timp cât răspundeți tuturor provocărilor și așteptărilor de la serviciu fără nervi, cu calm, bunăvoință si responsabilitate, cât vă păstrati preocupările de a va proteja în permanență starea de sănătate, totul va fi bine.

Este chiar posibil să vă bucurați și de apreciere de la șefi (dacă meritați), să-și arate încrederea în voi prin sarcini mai de răspundere, de exemplu să îndrumați o echipă sau să țineți locul temporar unui șef ierarhic.

 

Leu:
Poate începe să se strecoare un sentiment de nesiguranță că drumul pe care v-ați angajat nu vi se potrivește, că speranțele pe care le-ați avut până acum se cam disipeaza, că oamenii cu care aveți aceleași preocupări și interese nu vă apreciază așa cum trebuie sau că nu este locul vostru între ei.

Nu cred că este cazul sa dați prea mare atenție acelor momente trecătoare, pentru că există destule șanse să vă găsiți un alt centru de interes, să nu vă părăseasca optimismul și încrederea. Se poate activa suplimentar chestiunea unor relații de familie, a unor proprietăți imobiliare sau moșteniri, a unor bunuri din casă.

 

Fecioară:
Luna plină este-n casa carierei si imaginii publice, si probabil că ceva demersuri făcute în ultimul timp la acest capitol vor ajunge la un stadiu de rezolvare sau la un punct culminant. Fiind si eclipsă totul poate fi trăit cu oarecare teamă, nesiguranță, sau dacă sunt semnale pozitive de reușită, probabil că ceva poate umbri puțin sentimentul de bucurie și satisfacție: probleme legate de casă sau familie, de o relație apropiată care se poate destrăma. Gânditi-vă că de multe ori împlinirea unei dorințe vine și cu un capitol încheiat, că nu le putem avea pe toate, iar viața merge înainte, în etape.

 

Balanță:
O noutate de departe poate aduce griji, nesiguranță, ori dacă v-ati pus în gand să plecați undeva pe perioada sărbătorilor poate apare ceva nou care vă împiedică ori vă face să nu vă mai simțiți siguri într-o călătorie lungă. Nu strică să reflectați cu atenție la acest aspect, dacă nu cumva în loc să mergeți să vă destindeți și simțiți bine, rezultatul va fi cu totul altul decât cel așteptat.

Atenție mai mare la cheltuieli. Chiar dacă sunt pentru casă sau mâncare există tendința spre exagerare și acumulare în exces. La fel și-n privința medicamentelor sau a suplimentelor menite să întărească imunitatea: ce-i prea mult strică. Profitați de o perioada în care puteți comunica eficient cu cei din jur.

 

Scorpion:
O dispoziție destul de romantică pentru multi dintre voi, iar asta e grozav, ca să mai uitați de teama pe care ați putea s-o simțiți că familia va avea de suferit din punct de vedere financiar, că venitul partenerului de viață e-n pericol, că nu vă veți putea achita de niște obligații financiare către stat sau bănci.

Venitul vostru din muncă pare a fi “pe val”, dar și pretențiile sau dorințele voastre s-ar putea să fie cam mari. Pe de altă parte vă simțiți destul de puternici și energici, dar ar fi bine să nu vă forțați, să nu vă împingeți la limită capacitatea de rezistență la provocări fizice, mai pe românește fiți prudenți și fără exagerări.

 

Săgetator:
Această eclipsă de Lună pune accent pe relații, pe eventualele procese, și probabil că vor exista (sau nu) motive să vă simțiți nesiguri pe soarta unei relații importante (soț/soție, partener de afaceri sau cineva cu care conviețuiți), a unui proces în care sunteți implicați, sau a unor legi sau reguli pe care trebuie să le respectați.

Altfel sunteți energici, dornici să faceți mișcare, și probabil că unii dintre voi, în special cei mai tineri, și suficient de dornici de aventură, dragoste, adrenalină. Din păcate va trebui să găsiți moduri de descărcare mai discrete, în așa fel încât să nu fiți prinși cu “mâța-n sac”, sau să vă pricinuiți singuri rău prin nesăbuință.

 

Capricorn:
Starea cuiva de sănătate sau ceva legat de regimul muncii, program, relatii colegiale poate ajunge la un punct in care genereaza oarecare stres trecător, incertitudine sau enervare. Chiar si voi e bine sa fiti prudenti, sa n-o “cautati cu lumanarea” si sa va gasiti de lucru prin casa, chiar daca sunteti satui si stati “ca pe ace” din cauza ca deja a trecut prea mult de cand tot asta faceti.

Puteti incerca sa comunicati mai mult cu amicii, sa va relaxati cu o carte, un film, sa va ocupati de copii. Cineva din cercul de cunostinte va poate capta mai mult atentia.

 

Vărsător:
Ceva legat de copii sau de o dragoste va poate da trecator un sentiment de nesiguranta. Sau mai degraba poate fi vorba la unii despre disconfort pentru ca nu puteti socializa cu prietenii atat cat ati vrea, ca nu stiti cum veti petrece sarbatorile care se apropie.

Pe de alta parte posibile mici satisfactii financiare (in special daca-n ultimul timp ati facut ceva pasi in fata), sau va framantati sa alegeti cadouri pentru cei dragi, pentru familie sau prieteni. Fiti cumpatati, si nu exagerati daca nu sunteti totusi foarte siguri pe venitul de “maine”. Nu-i nevoie sa cheltuiti chiar tot ce aveti la indemana.

 

Pești:
O situatie casnica sau familiala poate sa va dea emotii, eventual sa va puna la cheltuieli neprogramate. Pe de alta parte foarte posibila sansa sa va dezvoltati intr-o directie care priveste pregatirea profesionala, comunicarea la distanta, filozofia de viata, sa va creasca increderea in ziua de maine sau in dezvoltarea unei relatii cu cineva de departe.

E foarte bun optimismul, dar nu trebuie sa fie din acela care nu tine cont de realitatile inconjuratoare. Posibile schimbari in relatiile de munca, noi colaborari, protectie din partea unor sefi sau persoane importante daca v-ati dovedit pana acum valorosi in ceea ce faceti.

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Horoscop 20 ianuarie 2021

O zi a provocărilor. Apar situații neobișnuite și o să avem și noi reacții pe ...