Horoscop Săptămânal 13-19 Iulie 2020 – Să ne ascultăm intuiția

Urmeaza o saptamana care are destul potențial să producă atât mici bucurii și realizări, chiar împliniri de o oarecare anvergură in unele cazuri, dar și dezamăgiri, după cum se pricepe fiecare să-l fructifice.

Mercur își reia mișcarea directă și în relație bună cu Uranus, așa cum este, poate să favorizeze intuiția, imaginația creativă, dobândirea de cunoștințe tehnice, să dea idei constructive. Ar fi de evitat vorbele negândite spuse la nervi, sub imperiul emoțiilor sau al neputinței de a mai ține secrete gândurile ultimei perioade.

Deplasări neprogramate, pricinuite de evenimente neașteptate, sau întâmplări surpriză în timpul acestora. De aceea se recomandă verificarea traseului și informarea atentă asupra tuturor chestiunilor care pot afecta călătoria, a stării mijlocului de transport, a măsurilor de autoprotecție posibile și necesare la drum.

Venus și Marte, planetele care reflectă și modul de a interacționa în relații, sunt și ele în relație bună una cu alta, iar în circumstanțele potrivite plăcerea și dragostea se pot armoniza cu dorința și impulsul erotic. Pe de altă parte poate exista o doză de superficialitate și efemer, de “trăiește clipa” și apoi mai vedem noi…

Soarele este și simbolul energiei vitale și a orgoliului, iar săptămâna asta putem fi supusi unor probe și teste dacă nu se găsește un echilibru între dorințele și obiectivele personale și ceea ce par a fi așteptările altora sau ale societății.

În acest context ar fi bine de reținut că în eventuale condiții dificile este ideal să ne ascultăm intuiția, să lăsăm deoparte obiectivele egoiste, să dăm atenția cuvenită spiritului în alegerile care trebuie făcute, să realizăm că fără sprijinul acelei voințe superioară nouă nu se realizează ce ne dorim.

 

Sa vedem mai departe predictiile pentru fiecare semn zodiacal in parte:

 

Berbec   – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

Sunt favorizate actiunile si initiativele care presupun cercetare, cautare de solutii, dorinta de a sti sau a ajuta la solutionarea de probleme, iar acestea pot avea legatura cu oamenii care va sunt aproape. Puteti cunoaste oameni noi, sau sa apropiati legaturile cu unii dintre cei deja cunoscuti. Posibile cheltuieli sau targuieli pentru casa, ori pentru cineva din familie care nu se poate deplasa.

Probleme acute de rezolvat, poate ajutor sau alegeri de facut in numele unei persoane varstnice, suferinda ori izolata, ori necesitatea de a gasi echilibru intre cerintele familiei si cariera. Pentru altii poate fi doar efortul de a primi cum se cuvine in casa o persoana draga, de a-i acorda toata atentia si de a-i asigura confortul necesar, ori a lua o decizie dificila privind concediul de anul asta.

 

Taur  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

Daca aveti niste idei de a face bani, daca stiti cum sa puneti problema si cum puteti sa convingeti si pe altii, probabil ca se pot crea conjuncturi favorabile in care sa adunati lumea, sa-i faceti pe unii sa lase la o parte dusmaniile, concurenta, disputele sau conflicte din trecut, si sa va uniti eforturile. Unora poate o noutate familiala le impune sa ia legatura si cu oameni mai indepartati, ori rude prin alianta.

Pe de alta parte neglijarea unor recomandari pentru protejarea propriei sanatati poate avea efecte proaste, in special in timpul deplasarilor, fara sa va puteti da seama apoi de unde vi se trage. Independenta prost inteleasa poate fi suficient de daunatoare. Posibile alegeri dificile legate de relatiile apropiate, de o calatorie sau de familie.

 

Gemeni  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

O tranzactie financiara importanta poate fi reusita numai daca sunteti sfatuiti de oameni competenti care sunt in bransa, care n-au interese meschine, sau voi insiva va pricepeti la asa ceva si detineti niste informatii care nu-s la indemana oricui.

Din alt punct de vedere probabil ca o dorinta personala, fie ca este vorba despre ceva material, o calatorie, sau despre a va remarca prin ceva, este posibil sa se loveasca de niste obstacole daca bugetul familiei nu permite, ori daca voi visati la ceva peste puterile voastre. Gasiti un punct de vedere comun cu partenerul de viata in privinta banilor. Iar daca abia acum este momentul in care va puneti problema oficializarii unei relatii de durata, e bine sa analizati realist organizarea si proportiile evenimentului.

 

Rac  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

E de recomandat sa gasiti un echilibru intre ceea ce va doriti voi, ca obiectiv personal, si ceea ce se asteapta de la voi din partea colaboratorilor, a partenerului de viata, sau a oricaror oameni cu care conlucrati. Altfel veti avea de facut o alegere dificila si numai cu gandul bun, intuitie si credinta veti primi ajutor.

Pentru unii intalniri sau invitatii surpriza, drumuri neprogramate, idei interesante din cercul social. E posibil ca munca sa va solicite destul de mult, ori din cauza ca nu sunteti intr-o forma grozava, ori pentru ca cerintele sunt mai mari. Ar fi bine ca daca vreti sa protestati fata de sefi sau orice autoritati s-o faceti cu tact si diplomatie, altfel s-ar putea ca rezultatul sa fie altfel decat ce va doreati sa obtineti.

 

Leu  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

In primul rand ar fi bine sa fiti grijulii cu sanatatea voastra, pentru ca e cea mai importanta si nu de alta, dar voi insiva puteti sa va faceti rau daca va stresati prea mult, daca munciti fara masura sau daca nu sunteti atenti. Daca apara evenimente care sa va solicite intens fizic sau psihic tratati-le cu calm, ganditi-va pasii pe care-i aveti de facut pe indelete, pentru ca asa puteti avea cele mai bune rezultate. P

osibile noutati despre cineva a carui grija o purtati, ceva cheltuieli neprevazute, dar si posibilitatea de a face niste pasi inainte intr-un proiect pe care-l aveti in obiectiv. Indiferent de varsta nu strica sa mai cititi, sa invatati ceva, sa va miscati ori calatoriti putin, sa va imbogatiti orizontul in directia care va atrage.

 

Fecioara  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

Este posibila schimbarea unor planuri pe termen scurt privind o calatorie, sau urmare a unei noutati de departe, ori a unei situatii care va impune sa mergeti in alt loc. Sau poate planurile pe termen lung au nevoie de o amanare si nu va pica foarte bine.

Este bine sa acceptati schimbarile necesare, sa nu va incapatanati pentru ceva ce nu este posibil deocamdata, sa va exersati rabdarea. In alta ordine de idei necesitatea luarii unei decizii legata de concediul de anul asta, de evolutia unei relatii sau de educatia copiilor poate fi destul de grea.

Pentru unii poate fi din cauza conditiilor generale, a unor noi reglementari sau legi, pentru altii din cauza unei persoane apropiate pe care n-o pot abandona din cauza unor nevoi speciale, ori a unei relatii mai vechi.

 

Balanta  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

E inca valabil ceea ce va spuneam saptamana trecuta privind cooperarea cu altii, inclusiv cu partenerii: sunt sanse sa va puteti dezvolta punand umarul, mintea la un proiect comun, contribuind la realizarea unei initiative de echipa. Poate nu toti vor fi de acord cu voi, si va trebui sa dovediti ca ideile voastre sunt inspirate, ingenioase, corecte sau fezabile si din punct de vedere financiar.

La voi nevoia de echilibru sau alegerile dificile pot fi legate de camin sau familia voastra largita ori de o proprietate imobiliara, vis-a-vis de obiectivul voastru sau de cariera, imagine publica. Va trebui sa dati dovada de multa intelegere fata de nevoile altora, dar sa aveti in vedere si sanatatea voastra, posibilitatea de a putea duce la indeplinire sarcina pe care v-o asumati.

 

Scorpion  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

Mediul de lucru poate fi destul de stimulativ, dar depinde de fiecare cum intelege acest lucru: unii au spor si putere de munca, sunt dornici sa ajunga la un anumit obiectiv financiar; altii sunt stresati de faptul ca acum, in perioada concediilor s-a gasit cineva sa-i provoace cu modificari de ultima ora…De aici posibila tensiune nervoasa, stres, neliniste, care trebuie calmate intr-un fel, mai ales gasind si momente de relaxare cu cei dragi.

Risc de probleme de sanatate cu care sa va “captusiti” in timpul unor deplasari, sau daca sunteti prea nervosi. Alegerile pe care e posibil sa le aveti de facut pot fi in legatura cu calatoriile, oamenii apropiati sau rudele voastre ori ale partenerului, si trebuie sa tineti cont in primul rand de interesul celor la care tineti cu adevarat.

 

Sagetator  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

Este destul de posibil sa va puneti de acord cu partenerul de viata sau cu niste oameni apropiati asupra posibilitatii petrecerii catorva zile de concediu sau a organizarii unui eveniment. Ce v-ar putea deranja ar fi problema banilor vis-a-vis de dorinte, pentru ca poate acum vedeti mai clar pe ce va puteti baza; oricum a cheltui “pielea ursului din padure” nu se recomanda deloc.

E chiar zona in care s-ar putea sa intampinati dificultati daca ati uitat de o scadenta ori intervine vreun eveniment nefericit care va da planurile peste cap. Sau s-ar putea sa fie nevoie sa faceti niste alegeri dificile daca de exemplu vreti sa negociati cumpararea sau instrainarea unui bun imobiliar. Apelati la sfatul cuiva in bransa.

 

Capricorn  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

Cei care lucrati de acasa puteti avea destul spor daca v-ati obisnuit deja si v-ati creat conditii care va convin, si daca nu cumva mai apar si noutati care sa va scoata din ale voastre. Pentru unii provocari sau agitatie in zona familiei sau casei, si e bine sa va consultati cu partenerul de viata, sa discutati si sa va puneti de acord asupra a ceea ce este de facut.

Puteti avea in fata niste alegeri dificile legate de o colaborare sau un parteneriat, de un drum pe care-l aveti de facut, sau trebuie sa va reorganizati ori refaceti obiectivele in urma stricarii unei colaborari, disparitiei cuiva din preajma voastra. Cred ca aveti destula sustinere planetara sa va descurcati frumos, mai ales daca sunteti suficient de deschisi unui nou inceput.

 

Varsator  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

Posibilitate de a petrece momente placute de recreere prin mici deplasari, cu oameni apropiati, poate chiar si de a cunoaste oameni noi, de a va indragosti… Oarecare tensiune in mediul de lucru daca aveti ceva de impartit cu vreun coleg mai nou, daca se schimba niste regulamente sau norme, iar ideea ar fi sa fiti deschisi schimbarilor, sa nu va revoltati inutil pentru ca traim vremuri grele iar un loc de munca este extrem de pretios.

Chiar daca altadata ati facut-o si nu vi s-a intamplat nimic rau, de data asta cine e sef acolo nu cred ca va mai inghiti si ar putea da un ultimatum, punandu-va intr-o situatie foarte grea. In cercurile pe care le frecventati, in deplasarile obisnuite, incercati sa va protejati cu grija.

 

Pesti  – horoscop pentru saptamana 13 – 19 iulie, oferit de horoscopulzilei.net

Asteptarea, nesiguranta sau indoiala legate de modul de petrecere a unui mic concediu sau de educatia copiilor este posibil sa ia sfarsit, sa fiti gata sau sa vina termenul limita pentru luarea unei hotarari, pentru ca nu se poate astepta la nesfarsit. Incredeti-va si-n intuitia voastra si incercati sa aveti in vedere interesul tuturor, daca se poate, sau macar sa “faceti o medie” acestor interese.

Problema banilor trebuie sa o tratati cu maxima atentie, sa nu cheltuiti chiar tot si sa incercati sa mai ramana si o rezerva pentru cheltuieli neprevazute. Surprize in dragoste, dar poate pentru unii si idei creative originale. Nu le lasati sa scape ci fructificati-le cumva, chiar daca e vorba numai despre mici chitibusuri pentru casa, dar care va scutesc de o cheltuiala.

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Horoscopul de marti, 11 august 2020

O zi cu energie. Poate-o să vrem să facem mai multe lucruri decât de obicei şi ...