Horoscop 27 august – 2 septembrie Berbec
Horoscopul săptămânii. În prima parte a săptămânii eşti foarte retras şi preocupat doar de sufletul tău. Se pare că sunt zile potrivite unei introspecţii şi, totodată, planificării unor noi direcţii de viaţă. Sunt posibile stări neliniştitoare, vise sau viziuni premonitorii, însă toate au rolul de a te ajuta să-ţi identifici mai uşor priorităţile. Sănătatea este destul de afectată, dar nu se recomandă consultaţii, analize medicale sau intervenţii chirurgicale.
Riscul erorilor de diagnostic şi tratament este foarte mare. La locul de muncă, relaţiile şi activităţile balansează între una caldă şi una rece. Aşadar, fii prudent şi ocupă-te doar de sarcinile tale. Începând de Miercuri obții din partea astrelor multă energie şi un farmec deosebit. Eşti pornit pe fapte mari, însă fii vigilent şi discerne cu atenţie totul. Dialogurile cu partenerul de viaţă sau de afaceri sunt dinamice, chiar cu note dure. Dacă observi că sunt colaboratori sau chestiuni într-un parteneriat care nu îţi convin, încearcă să-ţi ţii firea şi să spui ce anume te deranjează şi cum ai dori tu să se desfăşoare lucrurile. Pentru finalul săptămânii, astrele te sfătuiesc să te ocupi de bugetul cotidian de venturi şi cheltuieli.
Horoscop 27 august – 2 septembrie Taur
Horoscopul ultimei săptămâni din august. Pentru tine, prietenii şi protectorii deschid săptămâna. Este bine să reţii sfaturile sau îndemnurile primite, întrucât te vor ajuta mult în privinţa locului de muncă sau a relaţiilor. Pe de altă parte, fii atent la relaţiile sentimentale, pentru că persoana iubită se poate dovedi totodată şi un prieten de nădejde. Sfera muncii este foarte activă, existând posibilitatea apariţiei unor noi sarcini de serviciu sau alte colaborări. Selectează cu atenţie activităţile pe care le poţi onora.
Dialogurile cu colegii şi şefii sunt destul de tensionate, însă cu prudenţă şi discernământ le poţi depăşi. Bine ar fi să-ţi schimbi atitudinea faţă de serviciu şi oamenii implicaţi în acest loc. Detaşarea şi măsura în toate sunt cele mai potrivite. Pe de altă parte sunt posibile diverse revelaţii, vise, viziuni ale unor evenimente trecute şi viitoare, dar şi insomnii sau stări neplăcute. Sănătatea este vulnerabilă. Foloseşte doar remedii naturiste şi odihneşte-te mai mult. În ultimele zile ale săptămânii te vei simţi mult mai bine.
Horoscop 27 august – 2 septembrie Gemeni
În intervalul 27 – 28 August recomandabil este să te ocupi de segmentul profesional. O discuţie cu un şef sau cu autorităţile te-ar putea pune pe gânduri. Se pare că există mici nereguli legate de îndeplinirea sarcinilor tale de lucru, însă le poţi depăşi fără probleme. Ia aminte la ce se petrece la locul de muncă! Este posibilă apariţia unui protector în viaţa socială. Interesantă săptămână pentru tine la capitolele prieteni, protectori şi proiecte de anvergură cu scopuri nobile.
Se conturează o etapă nouă alături de oameni deosebiţi. S-ar putea ca unele relaţii să se încheie, dar fii convins că apar altele la orizont, mult mai folositoare ţie în această perioadă. Pe de altă parte, relaţiile sentimentale sunt dinamice, iar dialogurile cu persoana iubită pot degenera foarte uşor. Sunt posibile despărţiri, însă Soarele îţi încălzeşte inima, promiţându-ţi alte iubiri. Spre sfârşitul săptămânii te vei simţi destul de obosit. Retrage-te din forfota vieţii şi analizează, pe îndelete, ultimele evenimente.
Horoscop 27 august – 2 septembrie Rac
În prima parte a săptămânii, dorinţa de rafinare sufletească este la cote înalte pentru tine. Este nevoie să te ocupi de latura ta educativă, chiar şi prin lucruri mărunte, cum ar fi lecturarea unei cărţi bune sau vizionarea unui film. Planurile de călătorii în ţinuturi îndepărtate îţi dau târcoale. Nu este o perioadă propice călătoriilor, însă notează destinaţiile visate, iar la momentul oportun astrele îţi vor înlesni plecarea. Sunt posibile evenimente deosebite în sectorul carierei şi al imaginii publice.
Ori obţii o poziţie socială mai bună, ori eşti destituit din funcţie. Oricum, factorul restrictiv va fi la ordinea zilei. Atenţie că este o perioadă importantă în care ar trebui să îţi consolidezi imaginea şi să fii receptiv la observaţiile celorlalţi. Bine este să-ţi propui o altă abordare a domeniului profesional în care lucrezi sau îţi doreşti să lucrezi. Pot veni oferte de muncă îmbietoare, dar fii prudent şi selectează doar ce te reprezintă. Se pare că banii nu sunt un capitol forte. Raportul dintre muncă şi remuneraţie lasă mult de dorit. În ultimele zile ale săptămânii se întrezăresc întâlniri agreabile cu prietenii. Dialogurile pot fi conflictuale, divergenţa opiniilor evidentă, dar tu încercă să nu iei totul personal.
Horoscop 27 august – 2 septembrie Leu
Latura educativă este un subiect bun de luat în considerație în această săptămână. Poţi susţine examene, dacă eşti implicat într-o formă de şcolarizare sau te poţi înscrie la un curs necesar dezvoltării tale profesionale. Gândirea şi comunicarea sunt favorizate, dar fii prudent la ce spui. Există riscul să promiţi anumite lucruri şi să nu te poţi ţine de cuvânt. Sau eşti destul de combativ în dialogurile cu ceilalţi, aşa încât certurile pot fi frecvente.
Pe de altă parte poţi decide să-ţi schimbi atitudinea faţă de viaţă şi personajele ei. Domeniile sprituale vor căpăta o valoare mai mare în sufletul tău, orientându-ţi atenţia către cărţi, filme, seminarii sau cursuri cu teme filozofice. Călătoriile îndepărtate sau relaţiile cu cineva din străinătate vor intra în sfera ta de interes. Spre sfârşitul săptămânii pot apărea invitaţii la evenimente sociale. S-ar putea să fii nevoit să ții discursuri publice, dar vei reuşi cu succes.
Horoscop 27 august – 2 septembrie Fecioara
Prima parte a săptămânii îţi aduce în prim plan relaţiile parteneriale. Sunt posibile conversaţii aprinse cu partenerul de viaţă sau cu colegii de serviciu. Dispui de mult farmec, prin ajutorul oferit de Soare în Semnul tău zodiacal, aşa încât foloseşte-l cu încredere şi lămureşte toate animozităţile. Capitolul financiar este excelent. Este o perioadă bună de a-ţi negocia drepturile salariale, dacă desfăşori o activitate ce implică statutul de angajat.
Cu toate că pe zona carierei şi a puterii sociale există, deocamdată, restricţii, micile favoruri şi îmbunătăţiri îţi pregătesc drumul spre câştiguri mai mari. Poţi primi un ajutor de excepţie la capitolul financiar sau moşteniri, de la autori necunoscuţi. Sau ţi se poate oferi posiblitatea asocierii cu cineva într-o afacere. Indicat este să analizezi cu atenţie persoanele implicate şi scopul afacerii, deoarece neprevăzutul poate răsturna situaţia în orice moment. Tendinţa de a face cheltuieli extravagante este accentuată. Foloseşte măsura, întrucât euforia câştigului de moment durează trei zile.