Este dansul un păcat? Maica Siluana răspunde: „Și noi dansăm, știți? N-ați văzut dansul călugărilor?” Dansul să aibă un rol binefăcător, nu păcătos, ispititor ori de spectacol!

În interviul de mai jos, publicat pe site-ul ganduridinierusalim.com, Maica Siluana ne spune dacă este sau nu dansul un păcat.

Ramona Bădescu: Oare a râs vreodată Iisus? A spus El vreo glumă, a avut simţul umorului, a dansat El? A făcut lucruri cu totul „nefolositoare” ca acestea? De ce Iisus nu vorbeşte niciodată despre râs, despre dans? Poate pentru că aceste lucruri sunt absolut normale, de la sine înţelese?

Maica Siluana: Frumoasă întrebare. Haideţi să ne gândim de ce a venit Mântuitorul, de ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, de ce S-a făcut Dumnezeu om? El n-a venit cu o listă de probleme pe care să le rezolve sau să le îndrepte pe pământ.

N-a venit cu o listă de păcate să ne spună: astea sunt, astea nu, ci a venit ca să refacă legătura omului cu Dumnezeu, să-l facă iarăşi pe om „suflet viu”! Omul se rupsese de Dumnezeu şi firea aceasta – trupul şi sufletul omului – nu mai era capabilă să primească energia necreată, harul lui Dumnezeu, cu care noi suntem oameni în sensul adevărat al cuvântului. Fără energia aceasta de la Dumnezeu noi nu suntem oameni.

Puterile sufletului nostru şi ale trupului nostru sunt nişte energii care sunt făcute de Dumnezeu ca să primească o putere străină lor şi să conlucreze cu ea. Puterea mea este făcută de la început să aibă în ea puterea lui Dumnezeu. Neamestecată.

Dar nedespărţită. Împreună. Puterea lui Dumnezeu cu puterea omului. Aşa ne-a făcut. Ne-a făcut şi a suflat suflare de viaţă. Această suflare a intrat în mine şi eu trăiesc, sunt în ea, în vibraţia ei. Dansez în ea, dacă vreţi.

Cineva dădea un exemplu plastic despre cum este suflarea lui Dumnezeu faţă de fiinţa mea: este cam cum ar fi vântul cu o frunză care zboară. Vântul face ca frunza să zboare, dar nu intră în frunză. Fără vânt, frunza este o frunză care cade. În vânt, frunza este o frunză care zboară, care dansează, nu?

R.B.: Da.

M.S.: Aşa ne-a făcut Dumnezeu. Omul, când n-a mai făcut ce l-a învăţat Dumnezeu să facă şi ce i-a zis că e bine pentru el, a murit, a căzut, n-a mai dansat cu Dumnezeu! Dumnezeu l-a dăruit pe om cu libertate şi l-a învăţat, prin poruncă, ce e bine, ascultarea de Dumnezeu, şi ce e rău, neascultarea de Dumnezeu.

Dar i-a respectat libertatea de a alege, insistând să-l înveţe ca pe un copil, că în funcţie de alegerea lui va trăi sau va muri. Şi când omul a ales să calce porunca, a murit. Adică s-a desprins, s-a tăiat de această energie a lui Dumnezeu şi arată cam cum arată un frigider care nu mai e în priză.

Un frigider scos din priză are tot ce-i trebuie ca să-şi împlinească rostul: are freon, are instalaţia necesară, are sertare, are izolare termică, la început are şi ceva gheaţă, dar, încet-încet, se dezgheaţă, curge, rugineşte şi nu mai e bun decât să pui cloşca în el…

R.B.: Să înţeleg că fără Dumnezeu suntem deconectaţi?

M.S.: Exact, deconectaţi. Şi, până la „plinirea vremii”, omul a tot văzut cât de greu este fără Dumnezeu, cât de rău e să fii tu dumnezeu… Că omul căzut, şi noi toţi asta vrem, să fim dumnezei fără Dumnezeu: „eu am dreptate”, „eu hotărăsc”, „eu pot”… Şi pot şi pot, până într-o zi când nu mai pot…

Vreau, vreau, dar într-o zi nu mai vreau. Nu că nu mă lasă alţii, dar nu mai vreau eu. Ei, cine e acesta care acum poate, acum nu mai poate, acum vrea, acum nu mai vrea! Ce fel de dumnezeu sunt eu, acesta?

Pentru că sunt un dumnezeu, iată, pe care îl doare burta. Poţi să te rogi, să te închini unui dumnezeu care are crampe intestinale? Nu poţi. Şi aşa ne dăm seama, încet-încet, descoperim, că nu suntem dumnezei.

Suntem minunaţi, dar ne lipseşte ceva. Şi acest ceva ce ne lipseşte ne doare. Tânjim după acest ceva şi-l căutăm… În votcă, în avere, în dans, în plăcerile pământeşti şi nu-l găsim pentru că nu este. Nu este. Ce ne lipseşte este Dumnezeu.

Dar iată, Dumnezeu a venit, e cu noi, S-a făcut om şi a zis: „Veniţi la Mine voi, toţi cei osteniţi şi Eu vă voi odihni pe voi!”. Un om odihnit este un om întreg, întregit, un om care s-a întors la Dumnezeu şi Dumnezeu şi-a făcut sălaş în el. Acum totul e altfel.

Acum mănâncă aşa, ca un om cu Dumnezeu în el, bea ca un om care are puterea lui Dumnezeu în el, iubeşte ca un om care are puterea lui Dumnezeu în el, se bucură de viaţă ca un om care are puterea lui Dumnezeu în el. Şi atunci şi dansul lui e iarăşi dans…

Eu n-aş pune întrebarea dacă a râs, sau a dansat Mântuitorul. Ia să ne gândim! Când dansează omul? Când simte el nevoia să danseze?